Tocmai am citit o stire pe libertatea.ro si ma gandesc ca este super utila pentru fete. Stirea se numeste "Învaţă să mergi corect pe tocuri" si merita citita.
Sunt multe fete care pur si simplu nu stiu sa mearga pe tocuri si arata de-a dreptul penibil. Fara suparare! Insa, stirea e super si va doresc spor la treaba!
Stirea o gasiti aici.
V-am pupat!
duminică, 22 august 2010
joi, 19 august 2010
Horia Brenciu - Ultimul dans
In ultimul timp muzica romaneasca a devenit una de calitate. Este si cazul lui Horia Brenciu care este un adevarat artist! Bafta in continuare!
marți, 17 august 2010
duminică, 15 august 2010
Eminem - Love The Way You Lie ft. Rihanna
Mi-a placut piesa asta de la prima ascultare. Da, a fost un fel de dragoste la prima vedere, si nu pentru ca am poster cu Eminem pe peretele din camera de cand aveam vreo 14 ani si nici pentru ca pe primul hit al Rihannei "Pon de Replay" ma rupeam la primele betii din viata de adolescent, ci doar pentru ca imi place la nebunie. Iar videoclipul e bestial, Megan Fox si Dominic Monaghan sunt mortali.
miercuri, 11 august 2010
Am fost la AS-TV
In data de 9 august am fost impreuna cu doamna antrenor Florica Budusan, Emil Leonte, Mircea Rosu si Andreea Marica la o emisiune in direct la postul de televiziune locala AS-TV. Emisiunea a durat 2 ore, cu o pauza de 15 minute. Am avut mari emotii cu totii, insa pana la urma ne-am dezghetat si eu cred ca a fost destul de ok :).
Am sa postez si niste clipuri pe care le-am luat de pe situl www.as-tv.ro
Vizionare placuta!
Am sa postez si niste clipuri pe care le-am luat de pe situl www.as-tv.ro
Vizionare placuta!
Inception
Filmul "INCEPTION" este un film care m-a impresionat extraordinar de tare. Regizorul Christopher Nolan a regizat, printre altele, si filmele "The Dark Knight", "The Prestige", "Memento", filme pe care va invit cu cea mai mare placere sa le vizualizati pentru ca absolut merita!
Ideea filmului este absolut geniala si fiecare detaliu este foarte bine pus la punct de aceea se spune ca trebuie sa te uiti de 2 ori la acest film ca sa il intelegi pe deplin.
Eu sper sa il mai revad cat de curand pentru ca m-a impresionat foarte tare!
Dupa ce o sa il vedeti va astept cu pareri despre film.
PS: Iar pe cei care l-au vazut deja ii invit sa facem o mica discutie despre acest grandios film!
Ideea filmului este absolut geniala si fiecare detaliu este foarte bine pus la punct de aceea se spune ca trebuie sa te uiti de 2 ori la acest film ca sa il intelegi pe deplin.
Eu sper sa il mai revad cat de curand pentru ca m-a impresionat foarte tare!
Dupa ce o sa il vedeti va astept cu pareri despre film.
PS: Iar pe cei care l-au vazut deja ii invit sa facem o mica discutie despre acest grandios film!
vineri, 6 august 2010
Mi-e dor de mare
Simti nisipul care iti intra printre degetele de la picioare, dar mana ei care iti mangaie parul umed de la marea geloasa pe ocean iti atrage atentia, iar tu mai strangi o scoica pentru expozitie, dar ea nu iti da pace. Te vrea, vrea sa fie marea care intra in cort, vrea sa fie marea ta. Dar soarele nu o lasa, isi lasa amprenta pe sanii ei, pe picioare si apoi ii da pace. Te saruta. Ametesti. Te trezeste alt un sarut, ii raspunzi. Ii multumesti. Sari in mare, te uiti la soare, te uiti la ea, ii multumesti din nou. Te lasi vrajit si o iei de la capat :)
M-am dat si cu avionul
Vara asta am trait o experienta unica. De fapt am trait mai multe experienta pe care nu le-am intalnit pana acum. Insa, acum o sa povestesc despre experienta mea cu avionul.
Am zburat cu avionul de la Budapesta la Paris si apoi cu un alt avion de la Paris la Atlanta.
Primul zbor a fost cel mai frumos din lume. A fost cu un avion Airbus A320 -100/200. M-am documentat dinainte sa plec din tara despre el si stiam cu arata, insa pana cand l-am vazut nu ma gandeam ca e asa mare.
Era dimineata. Am ajuns prea repede in Aeroportul Ferihegy. Inca era noapte. Am coborat din microbuz cu totii, ne-am luat bagajele si am intrat in cladirea aeroportului. Poze. Eram doar noi si ceva persoane din personalul aeroportului care mai faceam un pic de curatenie. Ne punem bagajele toti la un loc si apoi ne punem la cercetat locul - ne permiteam ca numai noi eram. Apoi am mers la baie sa ne schimbam hainele.Apoi am admirat peisajele din jur. Cam 40-50 de minute. Venea deja lumea. Trebuia sa ne facem check-inurile. Ne-a luat vreo 30-40 de minute sa ne dam seama cum sta treaba cu introducerea datelor si dupa ce am terminat eram foarte fericit, poate prea fericit. Am simtit o mare usurare cand m-am vazut cu biletele de avion in mana. A fost ceva important pentru mine si poate de aceea (de un an tot visez sa calatoresc cu avionul). Iara poze.
Decolarea:
S-a facut 6:30. Mai aveam inca 40 de minute pana la decolare. Mi-am luat o cafea ca aveam ceva forinti la mine si asteptam. Nu mai aveam rabdare. Mi-am mai gasit ceva preocupari pentru a omori timpul ramas si a sosit apoi clipa mult asteptata. Am coborat din cladire, ne-am urcat in autobuzul care ne ducea la avion. Iara poze. Am coborat din autobuz. Iara poze. Am urcat in sfarsit in avion. Ne intampina lumea cu "Bonjour", ne indeamna incotro sa mergem. Intru pe culoar, cate 3 scaune pe stanga, cate 3 scaunde pe dreapta, ma uit dupa ai nostri, toti eram fericiti, apoi ghici ce? Iara poze:)) . O gramada de poze. Mi se parea interesant tot ceea ce mi se intampla si am vrut sa imi ramana amintire (o imagine = 1000 de cuvinte). Buuuun. Imi gasesc locul. Langa geam. Era tot ce imi puteam dori - primul zbor sa fie langa geam! Ma asez. In fata mea Emil, in stanga liber, apoi Cioco, in spate Paul si Mircea, ce mai...eram toti pe acolo. Ne-am mai numarat inca o data sa fim siguri ca eram toti si asteptam decolarea. Stewarzii ne-au aratat cum sa folosim centura de siguranta si colacul de salvare si eram pregatiti. Asta a mai durat inca vreo 15-20 de minute. Eu de abia asteptam sa zbor si ei ma tot tineau de povesti cu instructiuni. Nu mai aveam rabdare. Tot ceea ce vroiam era sa zbor. In sfarsit. Se aud motoarele. Porneste avionul. Mergem cu viteza mica pana la pista de decolare, apoi din ce in ce mai repede. Eram atent la fiecare metru cu care avansam. Era o emotie puternica, apoi viteza creste, simteai cum te bagi in scaun de la viteza, merge, merge apoi parca anticipezi singur momentul desprinderii de la pamant (se auzea - "acuma", "nu mai, acuma", "da ma esti tare, acuma", si nu iti dai seama cand esti in aer, apoi incepi sa razi, iti spui de nenumarate ori ca n-are cum sa fie adevarat, respiri usurat, vezi cladirile din ce in ce mai mici, vezi Dunarea ca o sfoara care incet incet se face tot mai subtire, inghiti in gol, te uiti in jur si zambesti la toata lumea, esti fericit, iti vine sa canti, sa urlii de bucurie, inchizi ochii si te reazemi pe scaun, apoi ii deschizi repede doar sa mai profiti de acea priveliste unica si zambesti din nou. Esti sus pe cer. Esti intr-un avion despre care vorbeste copilul care trece strada si ii spune mamei "uite avionul!". Te simti mandru. Te simti liber.
Zborul:
Primul zbor a durat cam 2 ore si ceva. A fost un zbor perfect. Am apucat sa ma bucur de zbor fara sa ma ia somnul - eram obosit de la drumul Bistrita-Budapesta. Ne-am facut iarasi poze. Fiecare moment era important. Nu stiai cand putea interveni vreo defectiune si sa facem o escala in vreo padure sau pe vreo autostrada. Am profitat de fiecare moment. Si ma bucur ca am facut asta. Apoi a venit un moment mult asteptat. Mancarea de pe avion. Eram toti foarte flamanzi. Micul dejun a constat intr-un pahar de suc/cafea/ceai/apa si un corn. Mamaaaa ce ne-am saturat. Probabil ca cei care erau responsabili cu mancarea tineau ceva regim alimentar si au crezut ca cel mai bine e sa mancam un corn (ma gandesc ca are putine calorii). Dupa ce am mancat tot radeam pe seama micului dejun - asta chiar a fost mic - si incetul cu incetul s-au scurs cele 2 ore si se anunta in boxe apropropierea de aeroportul "Charles de Gaulle - Paris".
Aterizarea:
Masinile de pe autostrada se vedeau din ce in ce mai mari. Viteza cu care zburam se reducea, altitudinea scadea tot mai mult. Cu cat coboram mai mult, avionul incepea sa se transforme: din aripi au iesit niste chestii ca niste prelungitoare care ajutau la oprirea avionului. Cum am aterizat pe pamant, cum am si simtit efectul prelungitoarelor si a franelor. Viteza s-a redus dramatic, iar in timp ce ne indreptam spre "locul de parcare" lumea aplauda. Nu stiam ca dupa un zbor lumea aplauda personalul avionului pentru efectuarea in siguranta a zborului, insa mi s-a parut o chestie super, de fair-play. Aplaudam si eram din nou fericit. Eram fericit pentru oamenii care aplaudau. Mi-am dat seama ca acele aplauze au contat foarte mult pentru piloti, le-au dat incredere, i-au facut mandri de ei. Aveau tot dreptul sa fie mandri. Pun pariu ca multi oameni o sa isi doreasca sa fie piloti dupa un zbor cu avionul.
Sunt sigur ca nu mi-am exprimat in cel mai bun mod sentimentele pe care le-am simtit in acele momente, si poate v-ati plictisit citind, insa am vrut sa scriu aceste lucruri. Am vrut sa imi astern acele sentimente si pe blog.
Vreau sa zburati cu avionul - daca nu ati calatorit pana acuma, si vreau sa simtiti si voi la fel. A fost ceva extraordinar. O amintire vesnica.
Va pup!
Am zburat cu avionul de la Budapesta la Paris si apoi cu un alt avion de la Paris la Atlanta.
Primul zbor a fost cel mai frumos din lume. A fost cu un avion Airbus A320 -100/200. M-am documentat dinainte sa plec din tara despre el si stiam cu arata, insa pana cand l-am vazut nu ma gandeam ca e asa mare.
Era dimineata. Am ajuns prea repede in Aeroportul Ferihegy. Inca era noapte. Am coborat din microbuz cu totii, ne-am luat bagajele si am intrat in cladirea aeroportului. Poze. Eram doar noi si ceva persoane din personalul aeroportului care mai faceam un pic de curatenie. Ne punem bagajele toti la un loc si apoi ne punem la cercetat locul - ne permiteam ca numai noi eram. Apoi am mers la baie sa ne schimbam hainele.Apoi am admirat peisajele din jur. Cam 40-50 de minute. Venea deja lumea. Trebuia sa ne facem check-inurile. Ne-a luat vreo 30-40 de minute sa ne dam seama cum sta treaba cu introducerea datelor si dupa ce am terminat eram foarte fericit, poate prea fericit. Am simtit o mare usurare cand m-am vazut cu biletele de avion in mana. A fost ceva important pentru mine si poate de aceea (de un an tot visez sa calatoresc cu avionul). Iara poze.
Decolarea:
S-a facut 6:30. Mai aveam inca 40 de minute pana la decolare. Mi-am luat o cafea ca aveam ceva forinti la mine si asteptam. Nu mai aveam rabdare. Mi-am mai gasit ceva preocupari pentru a omori timpul ramas si a sosit apoi clipa mult asteptata. Am coborat din cladire, ne-am urcat in autobuzul care ne ducea la avion. Iara poze. Am coborat din autobuz. Iara poze. Am urcat in sfarsit in avion. Ne intampina lumea cu "Bonjour", ne indeamna incotro sa mergem. Intru pe culoar, cate 3 scaune pe stanga, cate 3 scaunde pe dreapta, ma uit dupa ai nostri, toti eram fericiti, apoi ghici ce? Iara poze:)) . O gramada de poze. Mi se parea interesant tot ceea ce mi se intampla si am vrut sa imi ramana amintire (o imagine = 1000 de cuvinte). Buuuun. Imi gasesc locul. Langa geam. Era tot ce imi puteam dori - primul zbor sa fie langa geam! Ma asez. In fata mea Emil, in stanga liber, apoi Cioco, in spate Paul si Mircea, ce mai...eram toti pe acolo. Ne-am mai numarat inca o data sa fim siguri ca eram toti si asteptam decolarea. Stewarzii ne-au aratat cum sa folosim centura de siguranta si colacul de salvare si eram pregatiti. Asta a mai durat inca vreo 15-20 de minute. Eu de abia asteptam sa zbor si ei ma tot tineau de povesti cu instructiuni. Nu mai aveam rabdare. Tot ceea ce vroiam era sa zbor. In sfarsit. Se aud motoarele. Porneste avionul. Mergem cu viteza mica pana la pista de decolare, apoi din ce in ce mai repede. Eram atent la fiecare metru cu care avansam. Era o emotie puternica, apoi viteza creste, simteai cum te bagi in scaun de la viteza, merge, merge apoi parca anticipezi singur momentul desprinderii de la pamant (se auzea - "acuma", "nu mai, acuma", "da ma esti tare, acuma", si nu iti dai seama cand esti in aer, apoi incepi sa razi, iti spui de nenumarate ori ca n-are cum sa fie adevarat, respiri usurat, vezi cladirile din ce in ce mai mici, vezi Dunarea ca o sfoara care incet incet se face tot mai subtire, inghiti in gol, te uiti in jur si zambesti la toata lumea, esti fericit, iti vine sa canti, sa urlii de bucurie, inchizi ochii si te reazemi pe scaun, apoi ii deschizi repede doar sa mai profiti de acea priveliste unica si zambesti din nou. Esti sus pe cer. Esti intr-un avion despre care vorbeste copilul care trece strada si ii spune mamei "uite avionul!". Te simti mandru. Te simti liber.
Zborul:
Primul zbor a durat cam 2 ore si ceva. A fost un zbor perfect. Am apucat sa ma bucur de zbor fara sa ma ia somnul - eram obosit de la drumul Bistrita-Budapesta. Ne-am facut iarasi poze. Fiecare moment era important. Nu stiai cand putea interveni vreo defectiune si sa facem o escala in vreo padure sau pe vreo autostrada. Am profitat de fiecare moment. Si ma bucur ca am facut asta. Apoi a venit un moment mult asteptat. Mancarea de pe avion. Eram toti foarte flamanzi. Micul dejun a constat intr-un pahar de suc/cafea/ceai/apa si un corn. Mamaaaa ce ne-am saturat. Probabil ca cei care erau responsabili cu mancarea tineau ceva regim alimentar si au crezut ca cel mai bine e sa mancam un corn (ma gandesc ca are putine calorii). Dupa ce am mancat tot radeam pe seama micului dejun - asta chiar a fost mic - si incetul cu incetul s-au scurs cele 2 ore si se anunta in boxe apropropierea de aeroportul "Charles de Gaulle - Paris".
Aterizarea:
Masinile de pe autostrada se vedeau din ce in ce mai mari. Viteza cu care zburam se reducea, altitudinea scadea tot mai mult. Cu cat coboram mai mult, avionul incepea sa se transforme: din aripi au iesit niste chestii ca niste prelungitoare care ajutau la oprirea avionului. Cum am aterizat pe pamant, cum am si simtit efectul prelungitoarelor si a franelor. Viteza s-a redus dramatic, iar in timp ce ne indreptam spre "locul de parcare" lumea aplauda. Nu stiam ca dupa un zbor lumea aplauda personalul avionului pentru efectuarea in siguranta a zborului, insa mi s-a parut o chestie super, de fair-play. Aplaudam si eram din nou fericit. Eram fericit pentru oamenii care aplaudau. Mi-am dat seama ca acele aplauze au contat foarte mult pentru piloti, le-au dat incredere, i-au facut mandri de ei. Aveau tot dreptul sa fie mandri. Pun pariu ca multi oameni o sa isi doreasca sa fie piloti dupa un zbor cu avionul.
Sunt sigur ca nu mi-am exprimat in cel mai bun mod sentimentele pe care le-am simtit in acele momente, si poate v-ati plictisit citind, insa am vrut sa scriu aceste lucruri. Am vrut sa imi astern acele sentimente si pe blog.
Vreau sa zburati cu avionul - daca nu ati calatorit pana acuma, si vreau sa simtiti si voi la fel. A fost ceva extraordinar. O amintire vesnica.
Va pup!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)